joi, 6 ianuarie 2011

Stim oare cu ce ne confruntam? (I)

Sursa imagine: www.gds.ro
Industria produselor cosmetice și de înfrumusețare este în plin avânt. Suntem pur și simplu bombardați cu tot felul de reclame care doresc să ne vândă frumusețea și tinerețea veșnică.
Dar, oare, v-ați pus problema vreodată că este vorba de o INDUSTRIE, în adevaratul sens al cuvantului, pe care noi înșine o susținem? Prin natura noastră umană ne dorim să arătăm bine, să rămânem mereu tineri, frumoși, atrăgători. Și toată această industrie se bazează exact pe aceste deziderate.
Nu spun că este ceva greșit în a-ți dori toate aceste lucruri ca individ,
dar totuși nu te lăsa purtat de valuri prea nesigure. Și mai ales, nu-ți asuma riscurile înainte să te fii informat foarte bine asupra lor.
Vă propun să începem “povestea” exact așa cum am început-o și eu – cu o doză de șoc asupra produselor de întreținere și înfrumusețare pe care le utilizăm zilnic.
Sper că v-ați uitat, măcar din curiozitate, pe o etichetă a unui produs cosmetic din comerț. Frumos colorată, strălucitoare, cuvinte pompoase care îți promit marea cu sarea (că face aia, că nu face aia, că nu conține X, că nu conține Y și tot așa). Ei, și ajungem la lista de ingrediente – îngrămădite, care mai de care cu niște nume pe care de-abia le poți pronunța. Multe, multe ingrediente, că de, poate cu cat sunt mai multe, cu atât e mai bun produsul.
Câtă naivitate… Câți dintre voi știu cu adevărat ce înseamnă toți compușii din acea listă, pentru ce sunt utilizați și mai ales, ce efecte au?
Pentru asta, m-am gândit să întocmesc o listă cu acei compuși considerați nocivi pentru sănătatea noastră. Lista este destul de mare, așa că o s-o prezint pe parcursul mai multor postări.
Așadar, să începem:
1. Methyl/propyl/butyl/ethyl paraben (esteri ai acidului para-hidroxibenzoic) - sunt conservanții cei mai utilizați în industria cosmetică pentru produse ca deodorante/antiperspirante, șampoane, paste de dinți, geluri de ras, creme hidratante etc. Totodată, le mai puteți găsi și în ingredientele unor produse alimentare, unde îndeplinesc un rol de aditivi.
Folosiți pentru a inhiba dezvoltarea bacteriilor și pentru a prelungi valabilitatea produsului cosmetic, aceștia sunt produși de sinteză și sunt toxici. Studiile efectuate au aratat că pe lângă reacțiile alergice și iritații ale pielii, acești parabeni se întâlnesc în țesuturile tumorale ale femeilor care se confruntă cu cancerul mamar. Unele studii au arătat că parabenii sunt percepuți de organism ca estrogen, hormonul feminității. Din această cauză, concentrația de estrogen este dezechilibrată iar activitatea unor glande este dată peste cap. Acum se știe că există o legatură între cancerul de sân și excesul de estrogen.
Ei se găsesc în stare naturală în unele plante. În afine, spre exemplu, se găsește metilparabenul, care are rol antimicrobian. Parabenii naturali sunt, în general, metabolizați de organism și nu produc dereglări funcționale.
2. Lauril sulfatul de sodiu (SLS) și lauret sulfatul de sodiu (SLES) sunt substanțe sintetice ce se găsesc în săpunuri, șampoane, geluri de duș și de față, spumă de păr, spumante de baie, spume și geluri de ras sau oriunde este nevoie de spumă. Această substanţă este un detergent puternic, agresiv, folosit la scară largă ca degresant pentru motoare! Deci ce mai contează? Ori spalam fața, ori spălăm podeaua tot aia e...
Aceștia irită ochi, pot provoca căderea parului și pot intra prin piele, depunându-se pe inima, creier și ficat. De asemenea, prin interecționarea cu nitrații din apa de la robinet, formează nitrozamine, recunoscute a fi cancerigene. Chiar și o concentrație de 0.5% SLS este de ajuns pentru a provoca iritații. Ce să mai spunem de concentrațiile mai mari pe care majoritatea produselor le conțin?
Mai nou, ca să nu ne mai speriem atât, această substanță nocivă a început să fie mascată sub forma unui produs pseudo-natural provenit din nucă de cocos.
3. BHT (butilat hidroxitoluen - E321) este ingredientul cel mai cunoscut, folosit pe scară largă în majoritatea cosmeticelor de îngrijire a pielii. Această substanță chimică este o toxină care afectează sistemul nervos, respirator, ficatul, rinichii, pielea și sistemul imunitar, atunci când concentrația sa în sânge este peste o limită maximă. Anihilează efectul vitaminei D și poate avea efecte asupra aparatului endocrin.
Pe lângă utilizarea lui în produsele cosmetice, acesta este un fenol regăsit și în produsele alimentare, farmaceutice, cauciuc, produse din petrol și combustibil de avioane. Got the picture? 
4. Etanolaminele (derivaţi ai amoniacului) sunt substanţe care pot afecta grav sănătatea noastră şi a celor dragi. Săpunurile, şampoanele, gelurile de duş, spumantele de baie, chiar şi produsele pentru copii conţin acest amestec de substanţe (dietanolamină-DEA, trietanolamină-TEA şi monoetanolamină-MEA), care în contact cu nitriţii care se găsesc în apă, produc nitrozamine precum NDEA (N-nitrozodietanolamină), o substanţă foarte cancerigenă, care afectează în special rinichii şi care este absorbită foarte uşor de piele, mai ales de pielea fragedă a copiilor. Aceste substanţe sunt iritante pentru ochi, afectează foliculul pilos şi cauzează uscarea şi căderea părului.
5. Formaldehida: o substanţă iritantă, cancerigenă, se foloseşte la scară largă sub formă de conservant şi dezinfectant în şampoane, lac de unghii, întăritori pentru unghii şi produse pentru creşterea părului. Provoacă alergii, ameţeală, astm, dureri de cap şi dureri cumulate. Este considerată halucinogenă de către IARC (International Agency for Research on Cancer) şi „probabil cancerigenă” de către EPA (Environmental Protection Agency). Prezenţa ei este adeseori mascată, datorită faptului că intră în componenţa altor ingrediente, precum hidantoină, ori surfactanţi cum ar fi lauril sulfatul de sodiu (SLS). Este de asemenea bine de ştiut că produsul mai apare şi sub numele de formalină sau MDM.
...to be continued...

2 comentarii:

Buna!observ ca esti mai mult decat informata despre ceea ce se gaseste prin produsele din ziua de azi..trebuie sa recunosc insa ca nu prea ma uit de obicei la ce contine un produs inaine sa il cumpar..acum am nevoie insa de un produs pentru cresterea parului..am gasit un tratament in farmacia asta http://www.sanafarm.ro/regivero-plus-cresterea-intensiva-a-parului-p-4179.html dar nu am mai auzit pana acum de regivero plus(numele tratamentului) si vreau sa aflu si parerea altor persoane inainte de a-l cumpara...deci daca stii ceva ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai da un sfat..multumesc:*

Bună Anca,

Din câte m-am uitat eu pe fişa de descriere a produsului, conţine foarte multe elemente care au efecte pozitive pentru creşterea părului şi pentru tratarea problemelor scalpului. Dacă pe eticheta produsului nu găseşti şi alte lucruri decât cele menţionate în prezentare (şi aici mă refer în special la compuşii chimici enumeraţi de mine în postări), consider că este un produs bun.
Îţi recomand să foloseşti pentru spălare un şampon lichid sau solid natural, pentru că altfel ce vei obţine bun pe o parte, vei cam strica pe cealaltă. Răbdare şi perseverenţă!
Îţi doresc succes şi te încurajez în demersul de a începe să foloseşti produse naturale pentru îngrijirea ta!
Dă-mi de veste despre efectele tratamentului.
Numai bine.

Trimiteți un comentariu

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More