joi, 7 aprilie 2011

Satisfactia muncii!!

Acum un an, când vorbeam despre produse cosmetice făcute în casă, mai toată lumea se uita la mine cu ochii mari! În special atunci când descriam ce efecte au anumiţi compuşi chimici din produsele uzuale, care se găsesc pe piaţă, mulţi făceau o grimasă echivalentă cu "Mai lasă-mă cu aberaţiile astea!". 
Atunci am zis că mai bine nu îmi mai răcesc gura degeaba şi fac în continuare ce simţeam eu că este bine pentru mine
Şi se pare că am acţionat corect. Pentru că au început să apară şi surprizele. Acum replicile sunt: "Ce bine miroase!", "Vai, ce plăcută e pielea la atingere!", "Întradevăr, are efectul pe care mi-l doream!", "Vreau şi eu!" etc.
Dar cel mai mult m-am bucurat atunci când o prieteneă mi-a mărturisit că se simte în siguranţă folosind un produs de-al meu. Asta da apreciere! Pentru că aceasta a fost şi ideea principală de la care am pornit!
De obicei, când prepar câte un produs, îmi place să îi aduc câte o îmbunătăţire, gândindu-mă la cum aş vrea să iasă produsul final (efect, miros, textură etc.). În cazul unor produse am ajuns să schimb total reţeta folosită iniţial. Este ca şi cum ai reinventa roata de fiecare dată! Pentru că se poate!
Mă bucur că acum s-a schimbat raportul, fiind în situaţia în care mi se cer informaţii, mi se cere opinia, iar unele persoane imi cer chiar şi produse.
Îmi doresc ca în perioada următoare să îmi adaug pe listă noi produse şi să te conving şi pe tine de beneficiile lor!
P.S.: Mulţumesc tuturor celor care m-au încurajat! ;)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More